Medierea după recentul controlul de constituţionalitate (septembrie 2018)

De când s-a născut, deşi ursitoarele i-au cântat frumos la căpătâi, medierea pare să treacă prin experienţe tot mai dificile, traumatizante adesea, într-un context în care aşteptările cred că erau mult prea mari de la un copil născut probabil prematur într-o societate nepregătită încă să-l primească, într-un mediu conflictual, neobişnuit cu tehnici de negociere, într-un mediu în care mai degrabă sunt observate aspectele negative ale unei chestiuni şi abia târziu, cu mari eforturi, să fie văzută şi partea bună a lucrurilor.

Prin urmare, acum privind în urmă, pot să înţeleg de ce este atât de greu să impui o profesie de care pare să nu fie nevoie. Puteţi privi ca o premoniţie, pentru care probabil nu voi fi iertată prea uşor de unii colegi, dar îmi asum ce spun:

a. Câtă vreme societatea în ansamblu şi oamenii ce o compun, potenţialii noştri clienţi nu vor conştientiza nevoia celui de-al treilea în facilitarea dialogului dintre ei, vom putea face cele mai performante propuneri de aducere a clienţilor în mediere, că aceştia nu vor veni nici legaţi fedeleş. Am cunoscut efectele unei obligativităţi … şi tot pe asta ne dorim să mergem …

b. Iar potenţialii noştri clienţi, chiar de conştientizează nevoia celui de-al treilea – mediatorul, nu vor apela decât acolo unde fiecare îşi înţelege rolul lui de mediator neutru şi mparţial în toate abordările lui, pe toate planurile în care îşi desfăşoară activitatea.

Rămân totuşi optimistă că vom înţelege că fiecare schimbare, inclusiv în mediere, începe cu fiecare dintre noi, în măsura în care vom înţelege legea contrariilor şi a rolului de mijlocitor.

Dar, să trecem la modificările esenţiale pe care le putem vedea, nădăjduiesc curând, ca să putem vorbi de un nou impuls pentru mediere. Mărturisesc că modificările citite iniţial mi-au dat un avânt mai mare decât ceea ce am constatat la o analiză ulterioară a textului.

În cele ce urmează, mă voi referi doar la textele de interes general şi public pentru mediere. Cele care vizează strict profesia şi profesionistul, de când avem un corp profesional al mediatorului, cred că acolo este locul acestor discuţii.

Aşadar, mă voi referi la trei mari aspecte:

1. Referitor la încercarea de instituire a unor obligativităţi de apelare la mediere.
2. Valoarea juridică a actelor emise de mediator: Acordul de mediere – titlu executoriu.
3. Facilităţi care să încurajeze apelarea la mediere, respectiv restituirea taxei de timbru

1. Prin propunerile de modificare ale art. 60^1 s-a dorit impunerea obligativităţii de încercare a soluţionării medierii în anumite etape ale procesului judiciar. Această propunere de modificare a fost respinsă prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Însă, ceea ce pe mine m-a bucurat, a fost faptul că trece de controlul de constituţionalitate propunerea de modificare a următorului articol, articolului 61 prin care se are în vedere încercarea de soluţionare a medierii prin alineatele 3 şi 4.

Ce poate fi îmbucurător aici?

Să ne uităm la întreg art. 61, în cuprinsul căruia regăsim aceste noi propuneri, propuneri care sunt independente de art. 60^1 care, orice modificare ulterioară, nu este de natură să afecteze noile dispoziţii.

Redăm art. 61 integral:

Art. 61

(1) În cazul în care conflictul a fost dedus judecăţii, soluţionarea acestuia prin mediere poate avea loc din iniţiativa părţilor sau la propunerea oricăreia dintre acestea ori la recomandarea instanţei, cu privire la drepturi asupra cărora părţile pot dispune potrivit legii. Medierea poate avea ca obiect soluţionarea în tot sau în parte a litigiului. Mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea părţilor.

(2) La închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat, în toate cazurile, să transmită instanţei de judecată competente acordul de mediere şi procesul-verbal de încheiere a medierii în original şi în format electronic dacă părţile au ajuns la o înţelegere sau doar procesul-verbal de încheiere a medierii în situaţiile prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. b) şi c).

 „(3) În cazurile prevăzute la art. 60^1, dacă odată cu primirea cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a depus dovada că s-a încercat soluţionarea conflictului prin mediere, instanţa, odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată, va solicita atât reclamantului, cât şi pârâtului, să depună dovada că au încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, dacă o astfel de încercare a avut loc. 

(4) În cazul în care până la data la care judecătorul fixează prin rezoluţie, potrivit art. 20^1 alin. (3) din Codul de procedură civilă, primul termen de judecată, niciuna dintre părţi nu comunică instanţei dovada prevăzută la alin. (2), instanţa va solicita părţilor depunerea acesteia până la primul termen de judecată.”

Art 61  se referă la litigii – la procesele deja aflate pe rolul instanţei, ca atare, doar sub acest aspect are importanţă tot ce analizăm la acest punct.

Textul are în vedere încercarea de soluţionare a medierii, fapt de natură să aducă nuanţe noi în lege, nuanţe care să ne scoată, nădăjduiesc eu, din conflicte ulterioare. Mă bucură trecerea acestei modificări deoarece lucrurile ies din confuzie. Pentru prima dată vorbim de un aspect distinct al procedurii de mediere.

Nu-mi doresc să reiau discuţiile referitoare la ceea ce înseamnă procedura de mediere, ceea ce s-a dorit prin şedinţa de informare, confuziile între etapa prealabilă – de pregătire a medierii şi etapa propriu-zisă a medierii, confuzii generate de mult discutata obligativitate a informării cu privire la mediere.

Ceea ce aduce nou şi benefic acest text este tocmai distincţia pe care această sintagmă o induce, distincţia dintre etapa de informare şi cea de încercare efectivă de soluţionare a conflictului.

Chiar dacă vor mai fi confuzii, generate de un interes sau altul, între etapa de informa şi cea de pregătire a medierii, cel puţin în acest context nu mai există nici interesul şi nici posibilitatea de a fi confundate etapele fireşti ale medierii. Astfel, cred că cel puţin sub acest aspect vom avea unanimitate în profesie şi vom recunoaşte că încercarea de soluţionare a medierii presupune deja depăşirea etapei de pregătire prin semnarea unui contract de mediere prin care părţile sunt de acord să se aşeze cu mediatorul la aceeaşi masă în încercarea de soluţionare a medierii.

A interpreta altfel acest text, înseamnă doar a admite cu mult mai puţin decât textul legii însăşi oferă medierii, încercarea de soluţionare a conflictului prin mediere, încercare ce nu devine posibilă decât după un prim acord al părţilor, pregătit cu măiestrie de mediator, în vederea soluţionării disputei dintre ele. Iar acest prim acord este luat de mediator prin semnarea Contractului de mediere care pune faţă în faţă părţile şi mediatorul în postura de facilitator al comunicării şi al identificării de soluţii.

Acesta este asoectul principal care m-a bucurat în mod deosebit.

În ce priveşte obigativitatea, ea nu este o obligativitate în sine, deoarece alin. 3 are în vedere doar situaţiile în care părţile au ăncercat medierea propriu-zisă, aşa cum arătam mai sus.

Totuşi, o formă de obligativitate există. Ea este generată de dispoziţiile alin. 1 ale aceluiaşi articol care prevede că încercarea de soluţionare intervine în trei cazuri: la mediere „În cazul în care conflictul a fost dedus judecăţii, soluţionarea acestuia prin mediere poate avea loc din iniţiativa părţilor sau la propunerea oricăreia dintre acestea ori la recomandarea instanţei, [..]”.

Este o obligativitate blândă, la recomandarea instanţei sau, aşa cum am văzut în practică, atunci când vine propunerea uneia dintre părţi iar cealaltă acceptă în faţa instanţei, acesta devine un acord de a încerca medierea, adică de a declanşa procedura medierii prin acord, chestiunea informării fiind doar o obligativitate legală de informare a părţilor, o informare cu privire la beneficiile şi principiile medierii, nicidecum de parcurgere a vreunei etape prealabile formalizate în vreun fel sau altul, deoarece un astfel de acord de încercare a medierii dat în faţa instanţei, el trebuie să devină concretizat într-un contract de mediere al cărui obiect este litigiul în sine, evitându-se astfel multe discuţii în negicerea contractului de mediere.

Cum spuneam şi mai sus, o impunere efectivă a procedurii medierii, dacă privim şi învăţăm şi din experienţele trecute, nu poate fi de natură să aducă beneficii nimănui. În această formulă nouă a art. 61, în opinia mea, în măsura în care îi înţelegem sensul şi rostul, cred că poate fi un beneficiu pe termen lung pentru mediere, chiar dacă rezultatele nu se vor vedea imediat în birourile noastre.

2. Acordul de mediere – titlu executoriu, desigur în cauzele în care se pretează.

La articolul 58, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) şi (4), cu următorul cuprins:
„(3) Acordul de Mediere verificat şi atestat de către avocaţii părţilor, de către notarul public sau de către un avocat sau notar public ales de mediator cu acordul părţilor, este titlu executoriu.3. Sunt si beneficii suplimentare în vederea restituirii taxei de timbru si facilitati in ce priveşte ajutorul public judiciar.”

Dacă până în prezent a fost mai greu, iată că de acum nu vom mai avea încotro şi vom colabora fructuos cu celelalte profesii cu care eram oricum în colaborare:  cu notarii şi avocaţii, fapt ce încurajează raporturi ce altă dată păreau să ne dezbine.

Este cred evident pentru toată lumea că nu orice acord poate deveni titlu executoriu, fără îndeplinirea condiţiilor general valabile şi totodată aplicabile.

Un aspect de discutat cred că va fi în ceea ce priveşte acordurile parentale cu privire la copiii minori. Înclin să cred că acolo unde avem autoritate care se desfăşoară în comun de către părinţi, lucrurile vor fi mai simple.

De asemenea, cred că în cazurile în care există deja o hotărâre care stabileşte cine îndeplineşte autoritatea părintească, atâta vreme cât nu se aduc modificări de substanţă asupra hotărârii, în special în ce priveşte exercitarea autorităţii, acordurile care au în vedere doar modalităţile în care autoritatea se aplică, acestea pot fi atestate în urma verificării lor de către avocat sau notar.

Diferit însă vor sta lucrurile în cazul acordurilor de mediere în care nu s-a pronunţat desfacerea căsătoriei şi nu a fost stabilită autoritatea părintească. Acest domeniu este unul care se supune unor dispoziţii speciale şi derogatorii de la dispoziţiile legii medierii cu privire la care discutăm la acest punct.

Sub acest aspect probabil că vor fi multe lucruri de discutat dar cred că, ăcar sub acest aspect, vom atrage din nou atenţia asupra medierii şi a beneficiilor pe care ea le poate oferi.

3. Beneficii financiare de natură să încurajeze apelarea la mediere.

Un aspect benefic, acelaşi art 58 analizat anetrior referitor la obţinerea titlului executoriu pentru acordul de mediere, tocmai în astfel de situaţii, legiuitor acordă un sprijin celor aflaţi în situaţia de a beneficia de ajutor public judiciar:

 La articolul 58, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) şi (4), cu următorul cuprins:
„(3) Acordul de Mediere verificat şi atestat de către avocaţii părţilor, de către notarul public sau de către un avocat sau notar public ales de mediator cu acordul părţilor, este titlu executoriu.
(4) În situaţia menţionată la alin. (3), sunt aplicabile şi prevederile art. 16 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare.”

O ată dispoziţie care iniţial mi-a părut că aduce beneficii suplimentare, în fapt ea nu face decât să aducă la un numitor comun dispoziţii care anterior fuseseră uitate de legiuitor. Art. 63, la momentul modificării taxelor de timbru, rămăsese uitat iar în anumite tipuri de litigii cum sunt, spre exemplu cele comerciale, se restituia integral taxa judiciară dacă intervenea un acord de mediere în timpul procesului civil. Ei bine, de această dată, coroborând dispoziţiile, se stabileşte că se restituie taxa de tmbru dar la 50%, excepţiile anterioare de la scutirea aplicată înainte de declanşarea procesului menţinându-se în continuare.

Art. 63

   (2) Odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru, plătită pentru învestirea acesteia, cu excepţia cazurilor în care conflictul soluţionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, partaje şi cauze succesorale, caz în care se vor restitui 50 de procente din taxa achitată. 

Astfel, se va beneficia de o scutire a taxei de timbru cu 50% pentru acordurile de mediere care se încheie înainte de primul termen de judecată şi se va restitui 50% din taxa de timbru în ipoteza ajungerii la un acord în timpul procesului, cu excepţiile mai sus menţionate.

Cu alte cuvinete, este o dispoziţie care mai degrabă ia din beneficii însă este o modificare ce era de aşteptat (am scris aici la momentul respectv despre acele modificări de  Taxe judiciare ). 

Îmi exprim încrederea că o atitudine mai puţin critică ne va aduce mai multe beneficii, atât nouă ca mediatori şi profesiei în sine cât şi beneficiarilor ei. 

Nădăjduiesc că legea va fi trece mai repede de această dată prin procedurile parlamentare necesare în acest context şi astfel să ne putem bucura cu toţii de efectele ei.