Medierea si taxele judiciare de timbru: saga continuă. Ultima modificare legislativă încurajează medierea?

Autori:  Mediator Fănuța Lișman și  Avocat-Mediator Ioana Cornescu

A. Introducere:

Recent, pe site-ul Juridice.ro, a fost publicat un articol despre calitatea legislaţiei şi consecinţele asupra activităţii justiţiei, în care autorul arăta că o serie de imperfecțiuni legislative au consecințe asupra activității justiției. Autorul afirma critic: “Legi neclare, interpretabile, fără o predictibilitate sau lipsite de un studiu aprofundat asupra consecințelor practice pe care le pot avea sunt doar câteva dintre cauzele care, în final, determină judecătorul să pronunțe hotărâri ce nemulțumesc nu doar una din părțile implicate în proces, ci, de cele mai multe ori, ambele părți din proces.”[1]

In acelasi spirit, constatăm cum imperfecțiunile legislative au consecințe asupra cetățenilor, în varii alte situatii. Un exemplu în acest sens, pe care ne propunem să-l analizam în prezentul articol, privește modul în care noua reglementare în materia taxelor judiciare de timbru influențează costurile medierii.

B. Premisele analizei:

După cum se cunoaște, la data 29 iunie 2013, a intrat în vigoare OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Finalul OUG stipulează, în art. 58, că, la data intrării sale în vigoare, se abrogă Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și OG 32/1995 privind timbrul judiciar.

Totodată, în cuprinsul OUG 80/2013, mai multe articole modifică expressis verbis diverse alte legi, printre care și Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator (în continuare, Legea medierii).

Așadar, remarcăm de la bun început că, spre deosebire de alte situații, noua ordonanță de urgență nu mai conține, la final, fraza standard de abrogare a “oricăror dispozitii contrare”. S-ar părea că, de această dată, legiuitorul a înțeles să enumere limitativ textele abrogate sau modificate, fie prin referirea de la final în art. 58, fie prin modificări explicite în cuprinsul său.

Din păcate, așa cum vom arăta mai jos, acest procedeu a născut deja opinii diferite în rândul juriștilor, existând diverse maniere de a interpreta anumite dispoziții din Legea medierii, care nu au fost modificate expres prin noua reglementare a taxelor de timbru.

In analiza din acest articol, am plecat de la premisa că dreptul comun în materia taxelor judiciare de timbru este acum OUG 80/2013, ceea ce înseamnă că orice alte dispoziții privind taxele judiciare de timbru, conținute în alte legi, au caracter de dispoziții speciale și vor urma, așadar, regula cunoscută specialia generalibus derogant.

C. Scutirile și restituirile de taxe în noul cadru de reglementare

Vom aborda în cele ce urmează aspectele legate de plata taxelor judiciare de timbru în cele două situații cunoscute în care poate interveni un acord de mediere, anume în afara instanței de judecată și în timpul unui proces aflat pe rolul instanței.

I. Incuviințarea acordului de mediere înainte ca disputa să devina litigiu

Inainte de modificarea adusă prin OUG 80/2013, dispozițiile Legii medierii  prevedeau în art. 59²  scutirea de la plata taxelor de timbru pentru cererile de  încuviințare a acordului de mediere, cu singurele excepții privind transferul dreptului de proprietate ori al altor drepturi reale asupra imobilelor, partajele si cauzele succesorale.

Noile dispoziții,  păstrând un tratament diferențiat al taxării cererilor de încuviințare a acordurilor de mediere, deși par să înlăture complet scutirea de taxe – din punct de vedere tehnic juridic –, instituie, în realitate, numai o taxă modică de 20 de lei; diferențiat, pentru situațiile de excepție, justițiabilii sunt scutiți de o parte semnificativă (50 %) din taxele de timbru care se plătesc în prezent la valoare, pentru cererile introductive de instanță, în conditiile  art. 3 din OUG 80/2013.

Prin urmare, în opinia noastră, am putea spune că se menține în continuare o scutire de facto de la plata taxelor de timbru pentru cererile de încuviințare a acordurilor de mediere, având în vedere cuantumul sumei de 20 de lei, care nu este în niciun caz de natură a împiedica pe cineva să apeleze la serviciile justiției, atunci când ar dori sau când legea cere expres ca un acord de mediere să fie încuviințat de instanța de judecată.

Totodată, excepțiile de la plata exclusivă a sumei minime de 20 de lei, expres prevăzute de lege și care vor face în continuare obiectul analizei noastre, demonstrează că legiuitorul a înțeles să revină asupra normei anterioare, aducând reduceri seminificative de taxe, și încurajând, suplimentar, asemenea mecanisme de soluționare a disputelor.

Tratamentul diferențiat instituit de OUG 80/2013 este următorul:  

• Regula este dată de art. 11. alin. 1 lit. a), teza 1, care statuează:

(1) Alte categorii de cereri se taxează după cum urmează:
a) cereri prin care părţile solicită instanţei pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea părţilor, inclusiv când este rezultată din acordul de mediere – 20 lei; în cazurile în care înţelegerea sau acordul de mediere priveşte transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile, la această sumă se adaugă 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru acţiunea în revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat. În cazul în care înţelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixă se adaugă 50% din valoarea taxei calculate potrivit art. 5

Ca atare, regula este ca, la depunerea cererii de încuviințare a acordului de mediere (ca, de altfel, și a  oricăror altor înțelegeri ale părților), taxa de timbru să fie plătită in cuantum de numai 20 lei.  Cum am expus mai sus, deși de jure se instituie o taxă, aceasta fiind, însă, o sumă modică de numai 20 de lei, ne determină să afirmăm că de facto  legiuitorul a dorit să mențină beneficiile anterioare, de scutire de la plata taxelor de timbru.  Prin urmare, cuantumul acesteia fiind derizoriu, apreciem că se poate susține că și în noua reglementare regula generală este că  încuviințarea unui acord de mediere se obține practic fără costuri.

• Excepțiile de la regula mai sus enunțată, statuate în continuare în același art. 11 alin. 1 lit. a) sunt:

– pentru transferul dreptului de proprietate asupra unuia sau mai multor bunuri imobile și al altor drepturi reale,  taxa de timbru va fi platită în cuantum de 20 de lei, la care se vor adăuga 50% din valoarea taxei ce ar fi datorată în caz de revendicare a bunului (dacă vor fi mai multe bunuri imobile, taxa se va calcula prin raportare la bunul cu valoarea cea mai mare).

– pentru partaje,  la taxa fixă de 20 de lei se adaugă 50% din valoarea taxei calculate potrivit art. 5; altfel spus, dacă prin acordul de mediere se realizează partajarea bunurilor comune, pe lângă taxa de 20 de lei, părtile vor mai achita și jumatate din taxa de 3% din valoarea bunurilor partajabile.

După cum se observă, dispozițiile Legii medierii privind scutirea de la plata taxelor de timbru pentru cererile de încuviințare a acordurilor de mediere au fost modificate implicit și explicit de dispozitiile OUG 80/2013.

Mai mult, art. 52 din OUG 80/2013 modifică în mod expres art. 59² din Legea medierii, care, asa cum am menționat mai sus, acorda scutiri totale de taxe pentru încuviințarea acordurilor de mediere, cu excepțiile arătate.

Noua formulare a art. 59² fiind: „Cererea adresată instanţei privind pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea părţilor rezultată din acordul de mediere se taxează potrivit legii.” , apreciem că “potrivit legii” înseamnă, desigur, că legiuitorul face referire la dispozițiile art. 11 din OUG 80/2013, enunțate și prezentate anterior.

II. Incuviințarea acordului de mediere în cazul unui litigiu aflat pe rolul instanțelor de judecată

Cum am expus deja, pentru cererile de încuviințare a acordurilor de mediere înainte de declanșarea unui proces judiciar, legiuitorul a înțeles să acorde o serie de facilități. Ar fi fost de așteptat , în continuarea aceluiași raționament și menținând un echilibru de situație, ca și în cazul în care părțile au un litigiu pe rolul instanțelor acestea să fie motivate să-l stingă. Această motivare ar fi putut veni din restituirea taxelor plătite inițial, în mai mică sau mai mare masură, asemeni art. 59² (de exemplu, restituirea integrală, mai puțin 20 de lei, iar pentru situațiile de excepție, o restituire parțială,  în sensul aplicării numai a excepțiilor din art. 11 al OUG 80/2013). Ca atare, cel puțin pentru identitate de rațiune, era de așteptat ca și art. 63 din Legea medierii să fie modificat asemănător cu art. 59².

Observând modul de reglementare al OUG 80/2013, constatăm că legiuitorul vine cu dispoziții exprese prin care modifică prevederile referitoare la scutirea de taxe din Legea medierii, în schimb, în ceea ce privește dispozițiile referitoare la restituirea taxelor de timbru, ca urmare a stingerii unui litigiu prin mediere, legiuitorul tace.

Care sunt textele incidente acum?

Art. 63 alin. 2 și 2¹ din Legea medierii:

    (2) Odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru, plătită pentru învestirea acesteia, cu excepţia cazurilor în care conflictul soluţionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, partaje şi cauze succesorale.

    (2¹) Instanţa de judecată nu va dispune restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru învestirea acesteia, în cazul în care conflictul soluţionat este legat de o cauză succesorală pentru care nu s-a eliberat certificatul de moştenitor.

Art. 45 lit. j) din OUG 80/2013:

(1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii:

[…]

j) în alte cauze expres prevăzute de lege.

Ce constatăm?

Din perspectiva tehnicii legislative și ținând seama, pe de-o parte, de mijloacele prin care un text poate fi considerat abrogat, iar, pe de alta, de remarca pe care am facut-o în premisele analizei, referitoare la formularea art. 58 din OUG 80/2013, credem că nu există niciun dubiu că art. 63 din Legea medierii a ramas în vigoare și nemodificat.

Prin urmare, potrivit art. 63, referitor la restituirea taxelor de timbru în cazul stingerii unui litigiu prin mediere, tratamentul se păstrează diferențiat, după cum urmează:

• Regula, conform art. 63 alin. 2, este că vor fi restituite în integralitate taxele de timbru ce au fost plătite pentru cererea introductivă de instanță, dacă părțile sting litigiul printr-un acord de mediere.
• Excepțiile de la regula anterior enunțată, au în vedere: transferul drepturilor de proprietate și al altor drepturi reale, partajele și cauzele succesorale. Cu alte cuvinte, în aceste situatii, taxa de timbru nu se va restitui, nici integral, nici parțial.

Prin urmare, în cazul litigiilor aflate pe rolul intanței, taxele de timbru vor fi restituite în totalitate, cu excepțiile de mai sus.

Acest fapt însă, îmbucurător din punctul de vedere al stimulentelor pe care legiuitorul a părut că vrea să le mențină, în ideea de a încuraja părțile să pună capăt proceselor pe rol și să încheie acorduri de mediere, nu este mai puțin criticabil din alte puncte de vedere, deoarece apare ca fiind creată o stare de dezechilibru între cele două norme principale cu implicații financiare (art. 59² si art. 63 alin. 2 si 3), ca și între cetățenii care înțeleg să folosească medierea ca mijloc de rezolvare a disputelor lor, însă în momente procesuale diferite.

Analizând cazurile în care justițiabilii pot cere restituirea taxei de timbru, conform art. 45 din OUG 80/2013, constatăm că mai multe dintre acestea au legatură cu soluționarea litigiului în afara instanțelor sau cu degrevarea instanțelor în alt mod (de ex., administrarea probelor de către avocați sau consilieri juridici). Pentru articolul de față însă, ni se pare deosebit de relevantă lit. j) a art. 45, care spune că restituirea taxei de timbru se poate face și “în alte cauze expres prevăzute de lege”. Or, o asemenea cauză “expres prevăzută de lege” este și art. 63 (alin. 2 și alin. 2¹ care prevăd restituirea dar si exceptiile) din Legea medierii.

Constatăm, astfel, că OUG 80/2013, modificând expres Legea medierii, a tratat numai partea premergătoare instanței de judecată, introducând, pe de-o parte, o taxă modică – 20 de lei –, iar pe de altă parte, reducând la 50% cuantumul taxei de plată în cazul litigiilor soluționate prin mediere, al căror obiect este partajul ori transferul dreptului de proprietate sau al altor drepturi reale.

Cu alte cuvinte, în mod expres (prin art. 58 din OUG 80/2013) și implicit (prin art. 11 alin. 2 din OUG 80/2013, se modifică art. 59² din Legea medierii, așa cum a fost analizat mai sus, în timp ce art. 63 din Legea medierii pare a fi fost ”uitat” de legiuitor.

Cele două articole din Legea medierii se află în două secțiuni separate, corespunzător celor două situații în care părțile se pot afla : înaintea (în afara) declanșării unui litigiu sau în timpul unui proces aflat pe rolul instanței.

Această nouă situație în materia suportării taxelor de timbru naște o serie de întrebări: este aceasta o inadevertență legislativă, cum, din păcate, constatăm tot mai des că se întâmplă? Sau, dimpotrivă, a dorit legiuitorul să încurajeze rezolvarea amiabilă a cât mai multor litigii actuale și scoaterea acestora de pe rolul instanțelor, cu prioritate față de latura “preventivă” a încurajării medierii? Ce se mai poate spune despre echilibrul dintre art. 59² si art. 63 alin. 2 si 3?

Dacă acceptăm că s-a dorit, într-adevăr, o degrevare a instanțelor de judecată, oferind adevărate scutiri de taxe la încuviințarea acordurilor de mediere, atunci ne întrebăm de ce  s-a menținut totuși un tratament diferențiat, aplicat acordurilor de mediere, după cum acestea se încheie în afara instanței sau în timpul unui litigiu aflat pe rol. Dacă în cazul transferului de proprietate pentru bunuri imobile și partaje devine mai motivant pentru părți ca acestea să ajungă la o înțelegere  înainte de a apela la instanță (sau fără a apela la instanță pentru ca aceasta sa tranșeze disputa), în cazul celorlalte conflicte nu mai pare a fi atât de motivant pentru părți să se adreseze întâi instanței, acestea beneficiind de restituirea, în integralitate, a taxei judiciare.  Ar fi fost de așteptat ca în astfel de situații să se prevadă o restituire a taxelor, asemănător dispozițiilor noi ale art. 59², respectiv în cuantum de 50% pentru partaje și transferul dreptului de proprietate și al altor drepturi reale, iar pentru restul cauzelor să se restituie taxa de timbru plătită inițial, mai puțin o sumă în cuantum de 20 de lei sau mai mare. În acest sens, legiuitorul ar fi putut prevedea în toate cazurile  restituiri parțiale, care să țină seama de momentul în care a intervenit acordul și, ca atare, de folosirea serviciilor justiției până la acel moment.

Fără o modificare în sensul celor mai sus arătate, în practică, se pot ivi o serie de probleme de interpretare a textelor incidente, care pot avea consecințe importante asupra părților.

Totodată însă, în momentul actual, nu putem decât să subscriem la aplicarea principiului cunoscut actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat.

D. Concluzii: saga ar trebui să continue

Legea medierii a suferit în ultimul an multe modificări, dintre care unele de ordin financiar. A existat o pendulare între scutiri și restituiri totale și necondiționate, trecând prin eliminări de scutiri pentru anumite tipuri de litigii, și revenind la scutiri parțiale. Acestea din urmă, rodul ultimelor modificări legislative aduse de OUG 80/2013, lasă însă neterminat demersul de încurajare a medierii.

Așa fiind, apreciem că, de lege ferenda, ar fi necesară continuarea demersului legislativ prin modificarea art. 63 din Legea medierii, astfel încât să existe un echilibru – practic și rațional – între costurile pe care cetățenii trebuie să le suporte pentru rezolvarea disputelor lor înainte de a sesiza o instanță de judecată (sau pur și simplu fără a sesiza o instanță în vederea rezolvării conflictului) și în timpul unui litigiu aflat deja pe rol.

Neîndoielnic, dorința legiuitorului a fost de a încuraja medierea (și, în general, soluționarea amiabilă a conflictelor). Ca întotdeauna, stimulentele financiare sunt printre primele care produc efecte imediate. Asemenea viziune se încadrează și în viziunea mai largă europeană care vorbește de necesitatea încurajării medierii prin acordare de stimulente financiare, cum ar fi reducerea sau restituirea de taxe.

[1] “Calitatea legislaţiei şi consecinţele asupra activităţii justiţiei. Despre neretroactivitate”, Ștefan DEACONU, publicat pe www.juridice.ro pe 22 iulie 2013