Iertare, n-am ştiut cât de grea poate fi recuperarea după un divorţ

 

Sunt ani buni de când, pe acest blog (dar nu numai), împărtăşesc din experienţa mea de mediator. Am vorbit adesea despre aspectele tehnice ale procedurii de mediere însă foarte puţin despre aspectele profunde ale conflictelor mediate. Mi-am dorit, întâi de toate, să identific şi să înţeleg cauzele reale care au putut duce părţile la conflict, pentru ca mai apoi să identific acele resorturi care să le aducă împreună la discuţii şi pentru ca, ulterior, să ştiu să utilizez cele mai potrivite instrumente care le-ar conduce spre o cât bună colaborare,  pe termen lung de preferat.

După şase ani de mediere, majoritatea cauzelor fiind din domeniul familiei, după cum v-am plictisit deja de atâtea ori, nu am găsit nicio lucrare românească sau tradusă care să abordeze medierea conflictelor din această perspectivă, cu o excepţie (apărută mai târziu faţă de nevoia pe care am resimţit-o la începutul carierei de mediator): „Psihologia mediatorului” pe care o recomand în special celor ce au oarece practică în mediere.

A trebuit să trec prin propriile cuze cumva fără scut de apărare – aşa percep astăzi lucrurile. Experienţele din propriul birou mi-au fost, şi de această dată, învăţători, buni ce-i drept însă, cel mai bun ghid mi-a fost propria „speţă”. Am simţit de fiecare dată durerea soţilor aflaţi înaintea, în timpul sau ulterior divorţului dar niciodată atât de profund ca acum. Am înţeles de fiecare dată temerile cu care se confruntă părinţii, dar niciodată total, până când nu m-am confruntat cu propriile frici.

Am înţeles, am empatizat, am sprijinit soţii/părinţii/copiii până mai deunăzi, de la nivelul de înţelegere al celui care se poate pune în papucii ambilor soţi însă, abia acum, după propria experienţă, pot să-mi dau seama cât de profundă poate fi durerea, ce cote poate atinge disperarea, furia ori dezamăgirea. Abia acum pot vedea, cu alţi ochi parcă, cum în spatele reacţiilor conflictuale, agresive, disperate ale părţilor, poate sta frica, teama de un  viitor necunoscut, imprevizibil, a cărui responsabilitate, până nu demult, era împărţită.

Am ştiut că nu-i uşor să treci printr-un proces de divorţ, nici măcar atunci când totul se încheie amiabil, dar n-am ştiut niciodată, mărturisesc, cât de greu poate fi, atât procesul în sine cât şi revenirea … , dacă mai poate fi vorba de o revenire, în adevăratul sens al cuvântului.

În mod cert, aşa cum se spune, divorţul este o traumă, oricât de blând ar fi. El generează schimbare sub multe aspecte ale vieţii tuturor celor implicaţi, soţi, copii şi chiar membri ai familiei extinse, unii mai mult sau mai puţin implicaţi, iar acest fapt produce multă suferinţă. Divorţul presupune, nu de puţine ori, intrarea într-un proces de transformare şi, de cele mai multe ori, presupune efort prelungit sub multe aspecte, cu efecte ce pot reverbera în mai toate activităţile umane desfăşurate anterior dar în special în relaţiile de prietenie şi de muncă.

Am întâlnit situaţii când, post divorţ, era nevoie de terapie ori tratament pentru înlăturarea depresiei generate de despărţirea/separarea de patener. Au fost şi câteva situaţii în care şi eu am recomandat consultarea unor terapeuţi specializaţi în depăşirea traumelor post divorţ.

Am putea gândi că, după ce te ocupi de numeroase astfel de cazuri, în ipoteza în care personal te-ai confrunta cu o situaţie similară, ai putea face faţă ceva mai bine unor astfel de suferinţe dar să ştiţi că nu-i decât o iluzie. Oricâtă experienţă ai avea, oricât de bine ai cunoaşte şi înţelege cauzele care duc doi soţi la separare, durerea tot te loveşte şi o face din plin, te paralizează uneori, te obligă să-ţi schimbi optica, fără să ţină cont de vreo experienţă acumulată.

Deşi nu am avut niciodată aroganţa să pretind că ştiu exact cu ce se confruntă clienţii mei (poate doar în gând, uneori), tot simt nevoia să îmi cer iertare. Până nu am trecut prin propria experienţă nu am ştiut cât de greu poate fi un astfel de „proces”. Nu am ştiut de câte suişuri şi coborâşuri poţi avea parte, până să te repui din nou pe picioare. Când nici nu ajungi bine sus şi începi să te bucuri şi să speri că ai depăşit situaţia, te vezi din nou coborând. Partea bună este că, jos fiind, ştii că nu durează, că vei ajunge din nou sus şi ştii şi ce te aşteaptă, fapt care te ajută să treci mai uşor prin proces, prin acceptare. Da, acceptarea face ca totul să fie perceput cu mai puţină suferinţă.

Ce-i drept, gradele de suferinţă pot fi diferite şi, ca atare, perioada de „recuperare”, direct proporţională. De multe ori, trauma provocată de divorţ aduce la suprafaţă suferinţe mai vechi, din copilărie sau adolescenţă, care nu mai pot fi neglijate sau lăsate în uitare. Uneori te împing de la spate, parcă dorind eliberarea, iar recuperarea devine un proces mult mai complex. Un exemplu în acest sens, când divorţul este perceput ca o pierdere a celui drag, a persoanei iubite (aparent paradoxal dar perfect posibil), procesul este unul dificil, solicitant, el riscând să se suprapună pe traume mai vechi provocate de alte pierderi ca cea a unui frate drag, părinte, nu mai vorbesc de pierderea unui copil.

Niciodată nu m-am gândit că ar fi nevoie să treci prin acelaşi proces pentru a înţelege mai bine cu ce se confruntă clienţii tăi. Dimpotrivă, îmi părea că este riscant pentru un mediator să medieze cauze de divorţ, mai ales dacă a trecut recent printr-un proces similar. În continuare cred că există riscul de a deveni părtinitor într-o astfel de mediere, în măsura în care trauma personală nu a fost vindecată ori mediatorul nu a trecut printr-un proces de edzvoltare personală care să-l ajute să privească, din nou, în mod cât mai obiectiv lucrurile. În măsura în care rămân aspecte nerezolvate, acestea pot produce suferinţă atât mediatorului cât şi părţilor.

Prin urmare, iertare, n-am ştiut cât de grea poate fi recuperarea după un divorţ. Ce-i drept, nici acum nu ştiu prea bine. Ştiu că durează, că este nevoie de timp şi nu numai. După un divorţ aproape totul se schimbă, de la cele mai simple lucruri precum locuinţă, buletin, până la altele mai complexe sau profunde aspecte ale fiinţei: relaţii, valori, etc.

Fiecare persoană se manifestă în felul propriu. Unii se afundă în muncă, alţii fug de ea :). Dar fiecare are nevoie de timp pentru a redeveni funcţional în societate sau măcar pe Facebook :). Unii îşi schimbă locul de muncă sau fac o reconversie profesională sau doar o extindere a activităţilor anterioare. 

În ce mă priveşte, nu ştiu de cât timp mai am nevoie, cert este însă că timpul nu trece degeaba. Întâi de toate, pentru folosul personal (nevoia simţind-o de mai multă vreme, inclusiv prin prisma cauzelor din birou), urmez cursurile unei şcoli de psihoterapie care abordează în mod integrativ persoana umană. Ulterior sunt convinsă că mă va ajuta în a-mi înţelege tot mai bine clienţii în mediere şi, totodată, mă va ajuta să extind şi activităţile de până acum.

Pe măsură ce mă voi simţi pregătită, aşa cum am făcut şi până acum, voi împărtăşi în continuare parte din aceste experienţe, cu încrederea că pot fi utile celor care se confruntă cu cauzele de divorţ ale clienţilor sau personale.

Până atunci, înţeleg să-mi iau timp atât cât simt nevoia iar pentru asta nu am motive să-mi cer iertare, ştiu că înţelegeţi asta.

Şi pentru că (unii dintre noi, cel puţin) ne aflăm în săptămâna patimilor, vă recomand o altă perspectivă din care să privim suferinţa. Deşi se spune că nu este neapărat nevoie de suferinţă pentru a evolua, ea este de cele mai multe ori prezentă şi necesară pentru a-ţi dori transformarea. Singura condiţie, atunci când apare, este acceptarea. Aceasta este înţelegerea mea de la acest moment. Să ne acceptăm propriile suferinţe şi să le înţelegem, pentru că astfel sunt şanse mari să fie diminuate şi, astfel, să vedem zorii Învierii.

Fie ca săptămâna aceasta să fie timp dedicat reflecţiei şi înţelegerii propriilor vieţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s