Pasi de urmat in contextul ultimei Decizii CCR, intr-un demers responsabil, pentru revigorarea cat mai rapida a medierii

Faptul ca activitatea de mediere se afla pe un trend descrescator, cu efecte din cele mai neplacute pentru birourile de mediatori, este deja prea bine cunoscut.

Cu trecerea timpului, fara o schimbare esentiala in plan legislativ, problemele se adancesc tot mai mult si tot mai putini mediatori mai rezista cu birourle deschise.

Asteptarea tuturor, dincolo de eforturile pe care le face fiecare in a-si atrage o clientela, sunt de la Ministerul Justitiei care are drept de initiativa legislativa. Demersuri s-au facut si continua sa se faca, in acest sens. Pana in luna ianuarie vor fi pregatite documentele, speram potrivit programului stabilit, urmand ca in luna ianuarie sa fie gata varianta agreata de minister.

In acest context, odata aparuta Decizia Curtii Constitutionale (CCR) privind mandatul membrilor Consiliului de Mediere, apare pe agenda mediatorilor inca o chestiune dificila de solutionat si care devine prioritara prin natura efectelor pe care aceasta decizie le genereaza.

Ca atare, desi pentru profesie este importanta si, ca atare, prioritara revigorarea medierii, corelarea cadrului legislativ putand conferi premisele unei astfel de redresari, devine imperios necesar sa abordam cu mare responsabilitate si tema alegerilor.

Dupa cum stim, Decizia CCR privind mandatul membrilor Consiliului de Mediere (CDM) intra in vigoare doar de la momentul publicarii ei in Monitorul Ogicial. De la acest moment, Consiliul de mediere nu mai poate da hotarari prin care sa conduca profesia, singurele atributii ale CDM ramanand doar cele din planul administrativ. Pana cand poate continua aceasta situatie, pana la organizarea noilor alegeri pe care tot Consiliul de Mediere are atributii, conform legii, sa le organizeze, cu sprijinul, desigur, al corpului profesional.

In ce conditii vor fi organizate alegerie? In conditiile legii in vigoare si ale Regulamentului de organizare si Functionare a Consiliului de Mediere.

Dupa cum s-au purtat discutiile in ultima perioada (dar si in ultimii ani, de la ultimele alegeri), inteleg ca se doreste o schimbare atat a conditiilor de a candida la alegerile pentru calitatea de membru in Consiliul de Mediere cat si a regulamentuui de alegeri precum si a modalitatii de vot.

Personal, asa cum am afirmat de fiecare data, conditiile de candidatura impuse in 2011 au fost unele extrem de restrictive pentru candidati. De asemenea, faptul ca nu am putut alege pe toti cei noua membri ai CDM, a dus a situatia in care fiecare candidat a fost ales doar de un numar mic de mediatori (de regula cei cunoscuti), fapt care s-a tradus, in final, intr-o lipsa de legitimitate a membrilor CDM, fapt ce a generat numeroase dificultati de-a lungul timpului, in special in comunicarea CDM cu corpul profesional.

Ce este de facut pentru a iesi din aceasta situatie? In opinia mea, sunt doua cai posibile de urmat. Depinde de noi sa alegem in mod responsabil calea care sa asigure premisele cele mai bune iesiri din criza in care se afla la acest moment profesia.

1. Una din aceste cai este cea prin care vom reusi, in mai putin de doua saptamani, sa convenim asupra conditiilor de candidatura, asupra modului de vot si al regulamentului de organizare al alegerilor.

Desi moral ar fi ca CDM sa nu mai dea in aceasta perioada nicio hotarare privind profesia, cred ca este o dovada de responsabilitate a membrilor CDM de a reglementa in domeniul alegerilor, insa numai dupa ce corpul profesional isi exprima vointa si doar in conformiatte cu aceasta vointa. Desi stim ca rolul CCC este unul consultativ, in acest context in care, din punct de vedere moral, Consiliul de mediere nu trebuie sa mai ia niciun fel de decizie privind soarta medierii si a mediatorilor, cred ca se impune urgenta ca in cadrul sedintei din 13 decembrie pentru a se ajunge la un numitor comun privind un calendar al alegerilor (vrem nu vrem, sunt necesare, din multe puncte de vedere), calendar adoptat de Consiliul de Mediere si transpus intr-o hotarare. Tot astfel se poate proceda si pentru conditiilor de candidatura, asupra modului de vot si al regulamentului de organizare al alegerilor.

Repet, in opinia mea, doar in acest mod cred ca mai poate veni CDM in continuare cu hotarari. Astfel, ne vom bucura cu totii de buna credinta a colegilor nostri, inca membri CDM, pe final de mandat.

Altfel spus, in mai putin de trei saptamani (o saptamana se mai pierde deja pana la sedinta CCC din 13 dec.) ar trebui sa avem o rezolutie a CCC si o hotarare a CDM, conforma cu vointa mediatorilor cu un caledar agreat de asemenea in CCC si cu trei aspecte clarificate:

a. calendarul alegerilor (care poate sa nu fie prea strans, ca timp, pentru o buna derulare a etapelor necesare),

b. conditiile pentru a candida si

c. regulamentul de desfasurare al alegerilor (in functie de varianta de vot aleasa).

Ce presupune ca timp aceasta varianta de lucru? Timpul in care ne propune sa solutionam aceasta situatie depinde doar de noi, mediatorii. Ramane la decizia noastra ca, potrivit rezultatului din cadrul CCC de sambata viitoare, sa avem o planificare si un mod de lucru astfel incat sa devina totul previzibil pentru toti cei interesati de soarta medierii.

In caz contrar, se va ajunge la varianta a doua care, in ce priveste timpul de solutionare nu mai exista predictibilitate deoarece nu mai putem controla noi, mediatorii, timpul, deoarece depindem de factori externi.

2. Cea de a doua cale, este cea prin care toate modificarile dorite de corpul profesional sa se faca prin lege, fapt de natura sa intarzie lucrurile si, orice intarziere majora poate sa ingreuneze, in opinia mea, orice proiect de revigorare a profesiei, in contextul actual, cu un mandat limitat al membrilor CDM.

In masura in care, fie in CCC nu se ajunge la un numitor comun, fie CDM nu vrea sa dea o hotarare in sensul celor convenite in Comisia consultativa, vom ajunge la aceasta a doua varianta, in opinia mea, impropriu spus „de lucru”, deoarece, intr-o astfel de ipoteza, nu mai putem estima noi timpul si nici modul in care vom iesi din aceasta situatie.

De ce? Intai de toate, dupa Decizia CCR, chair daca CDM doreste, nu mai poate da noi hotarari privind viitoarele alegeri, caz in care, avem doua solutii: I. fie organizam alegerile in conditiile anului 2011, inclusiv sub aspectul criteriilor de depunere a candidaturilor si II. fie incercam o modificare legislativa. de asemenea, orice intarziere in luarea unor hotatrari privind alegerile, ne vor aduce in situatia de a nu mai putea „legifera” prin CDM.

In ce ma priveste, nu stiu care din cele doua solutii este de preferat. Daca vom ajunge sa organizam alegerile in conditiile de data trecuta, vom avea din nou restrictii mari in ce priveste candidaturile (puncte profesionale, vechime si alegerea unui viitor membru CDM din 9/12 candidati). Daca vom astepta sa modificam intai legea pentru a organiza alegerile, atunci … va fi ca si cand am da cu zarul.

Sunt si sanse sa modificam legea, prin propuneri urgente, pe care sa le adaugam la cele de pana acum, in demersul cu MJ, dar sunt tot atatea sanse ca lucrurile sa nu se petreaca chiar asa.

Prin urmare, oricare ar fi solutia, cea de a doua varianta, in opnia mea, nu face decat sa creasca gradul de incertitudine si sa ne izoleze institutional pana la definitivarea noilor alegeri.

Personal, imi doresc sa stam suficient de stramb pentru a judeca drept, si sa ajungem sa adoptam solutia cea mai putin costisitoare pentru mediere si pentru fiecare mediator in parte.

La Bucuresti, dupa o luna intreaga de absenta, observ ca soarele a rasarit maiestos si deja ne-a luminat si inveselit dimineata. Am incredere ca va rasari soarele si pentru mediere.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s