Informarea obligatorie si Decizia CCR, aspecte interesante

 

Justitiabilul care s-a considerat afectat de unele dispozitii referitoare la informare

Este vorba de un furnizor de utilitati care, in mod frecvent este nevoit sa se adreseze instantei pentru recuperarea debitelor inregistrate.

Acest fiurnizor a fost reprezentat de o societate specializata in recuperarea de creante care, in mod real, s-a simtit afectata de faptul ca pentru fiecare dosar trebuia, nu doar sa treaca pragul unui mediator ci, potrivit unor interpretari, sa trimita invitatii paratului, in conditiile in care cunoastem  care sunt demersurile si cum procedeaza, in general, o astfel de societate.

Nu amintim  de faptul ca societatile de recuperare a creantelor ne pot considera concurenti reali, cu atat mai mult cu cat s-a dovedit deja ca mediatorul poate lucra eficient pe aceasta zona, utilizand doar manusile de catifea :).

Dispozitiile din Legea medierii, invocate ca fiind neconstitutionale: 

Art. 2 alin. (1)  şi art. 60^1 din Legea nr. 192/2006 a medierii, raportat la prevederile art. 21 alin. (1), (3) şi 53 din Constituţia României.

„Art.2 –  (1) Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege.”

Art. 60^1 (1) In litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in urmatoarele materii:

a) in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu, ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevezute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;
b) in materia dreptului familiei, in situatiile prevazute la art. 64;
c) in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;
d) in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;
e) in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;

„f)  în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la Registrul Comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1013-1024 sau la cea prevăzută la art. 1025-2032.

De ce  numai pentru primul alineat al art. 2 a fost ridficata exceptia, nu si pentru alineatele care prevedeau dispozitii referitoare la sanctiunea inadmisibilitatii (art. 2 alin 1^1 si alin 1^2)? 

Simplu. Exceptia a fost ridicata in 7 iunie 2013  iar instanta dela Craiova (centrul unde s-au format primii mediatori in Romania) a admis exceptia in 21 iunie 2013 si a trimis-o CCR (Curtii Constitutionale Romane). Surprinzator? Ei bine, exceptia a fost ridicata inainte ca sanctiunea inadmisibilitatii sa intre in vigoare.

Din faptul ca exceptia a fost ridicata inainte ca obligativitatea sa intre efectiv in vigoare, se pot formula multe concluzii. Este de reflectat cu atentie la acest lucru si ma gandesc in mod special la cei care au sustinut cu ardoare sa impuna Ghidul CDM si care, acum, cu o indrazneala de nedescris se arata victoriosi (fara sa intelegem motivul real), ca in bancul bine cunoscut: operatia a reusit, pacientul a murit.

Oricum, nici nu era nevoie, juristii firmelor respective au intuit ca CCR isi va extinde, in mod firesc, controlul de constitutionalitate si asupra acestor texte, fapt care s-a si petrecut, cf, Legii.

Motivele invocate (referitoare la mediere) de catre justitiabil: 

Textele invocate sunt neconstitutionale in masura in care instantele de judecata considera ca poate fi aplicata sanctiunea anularii cererii de chemare in judecata ori ca se pot aplica sanctiuni procedurale de natura duca la suspendarea cererii de chemare in judecata, daca partile refuza sa se prezinte la sedinta privind avantajele medierii.

Autorul exceptiei are in vedere paticiparea ambelor (tuturor) parti la sedinta de informare, dupa cum observam ca se foloseste pluralul,

Judecatoria Craiova – sectia civila considera ca exceptia de neconsttutionalitate ridicata este inadmisibila. 

In motivare, instanta de la Craiova considera ca aprecierile autorului exceptiei de neconstitutionalitate sunt deduse din modul de interpretare a si aplicare a textelor de legeocate de catre instantele de judecata si, ca atare, problematica  nu intra sub controlul de constitutionalitate al Curtii Constitutionale, singurul control tinand de resortul instantelor de judecata care solutioneaza cauza ori de resortul instantelor de controlul judiciar.

Parlamentul (prin cele doua camere), Guvernul și Avocatul poporului nu au raspuns solicitarii CCR de a-si exprima punctul e vedere. 

Sa ne intrebam de ce? Ne intrebam, dar ne poate da cineva un raspuns?

Le putem considera retorice, intrebarile.

Observatiile Curtii (CCR): 

– Conform definitiei data de lege, medierea este o procedura facultativa, informala, amiabila, etc. (pct. 13 din Decizie)

– Medierea se poate utiliza in toate cazurile in care partile pot dispune de drepturile lor (pct 14)

– Nerespectarea obligatiei de participare la sedinta de informare (se face referire la ambele parti, cu alte cuvinte avand in vedere atat reclamantul cat si paratul) duce la respingerea cererii de chemare in judecata ca inadmisibila (pct. 15).

– Curtea remarca inadvertentele legiuitorului: pe de o parte, art. 2 alin. 1 face referire la ambele parti, pe de alta parte, art. 2, alin. 1^2 face face referire doar la reclamant, doar acestuia aplicandu-i-se sanctiunea inadmisibilitatii pentru neindeplinirea obligatiei de informare (pct. 17).

– CCR constata ca doar reclamantul are obligatia de participare la sedinta de informare, nu si paratul, acesta neputand fi obligat sa participe. (pct. 18)

– In plus, Curtea face aprecieri legate de continutul obligatiei reclamantului, scăpându-i din vedere faptul ca textul art, 43 din Lege, la care face referire, nu este unul imperativ. Astfel, tangential, Curtea afirma ca obligatia reclamantului consta in ”a se adresa unui mediator” pentru informare (obs. si pct. 18) si a solicita ”notificarea” paratului. Cu alte cuvinte, reclamantul trebuia sa sa se prezinte in fata mediatorului (corect din perspectiva legii), fara sa mai astepte vreun raspuns din partea paratului, atat vreme cat nu mai avea nicio importanta.

Altfel spus, daca reclamantul era de acord cu trimiterea invitatiei catre parat, el isi indelinea obligatia legala si, ca atare, l-ar fi putut actiona in instanta daca aceasta i-ar fi fost voina (iar eu as completa aici, daca mediatorul ar fi fost dragut si i-ar fi eliberat dovada ca a facut notificarea).

Observam cum, dupa atatea discutii in care, noi singuri (mediatorii, prin forul sau de reglementare si coordonare a profesiei – Consiliul de mediere) am dus lumea in eroare, puanand semn de egalitate intre informare si etapa de pregatire a medierii, pana si Curtea a apreciat aceasta etapa ca una pur formala (obs si pct. 20, ultima teza).

– Totodata, si in stransa legatura cu observatia noastra anterioara, prin instituirea obligativiattii de informare, dincolo de faptul ca se rastoarna o prezumtie irefragrabila (indiscutabil, care nu poate fi pus in discutie), bine cunoscuta in drept ”nemo censetur ignorare legem” (care in civil, in opinia mea, poate fi discutat), Curtea apreciaza ca prin reglementarea legala criticata nu le este permis partilor sa aprecieze singure daca au sau nu nevoie de aceasta informare (as extinde eu, daca au nevoie sau nu chiar de mediere). (pct. 23).

Cei care isi amintesc comentariile noastre anterioare, articolele scrise pe aceasta tema, de fiecare data am aratat ca prin obligarea reclamantului de a trimite o invitatie la mediere i se nega dreptul acestuia de a lua propriile decizii in ce priveste medierea. Iata ca si CCR invoca dreptul oamenilor de a lua propriile decizii dupa ce indeplinea o obligatie legala expresa dupa care putea avea acces la justitie, daca mediatorul ar fi inteles sa-i elibereze si dovada indeplinirii oblifgatiei legale.

– CCR extinde controlul de neconstitutionalitate si asupra art. 2 alin 1^2. (pct. 26)

– Ref. la art. 60^1, cf aceluiasi principiu potrivit caruia cetateanul beneficiaza de prezumtia de cunoastere a legii, nu este necesara o procedura speciala de informare asupra continutului unei astfel de legi si nicio sanctiune nu poate fi impusa fara sa incalce dispozitiile art. 21 din Constitutie. Ca atare, art. 60^1 trebuie privit prin prisma efectelor declararii ca necosnstitutionale a dispozitiilor art. 2, alin. (1) si alin (1^1) si ca informarea se va realiza ori de cate ori o persoana doreste sa apeleze la mediere si apreciaza ca are nevoie de aceasta sedinta de informare. Astfel, apreciaza Curtea, participarea la informare nu mai este o bligatie pentru parti ci ramane o optiune pentru cei care sunt interesati sa ecurga la o astfel de metoda alternativa, facultativa, de solutionare a conflictelor.

Prin urmare, in contextul celor de mai sus, Curtea admite exceptia de neconstitutionalitate apreciind ca orice limitare a accesului liber la justitie trebuie sa fie temeinic justificata, dupa o analiza a dezavantejelor produse de limitare, in raport de avantajele care ar putea rezulta.

Cu alte cuvinte, daca ne vom gandi la instituirea vreunei obligativitati, aceasta nu poate fi de informare ci, cel mult, de incercare de solutionare prin mediere insa aceasta obligativitate va trebui bine argumentata, intarita cu exemple statistice (din alte tari, pentru ca din Romania ma indoiesc ca va fi posibil). De asemenea, pentru un astfel de demers, cred ca este necesar dialogul inter-profesional, institutional, fara atacuri ori amenintari la adresa altor profesii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s