Armonizarea intereselor părinților prin prisma interesului superior al copilului. Imparțialitatea mediatorului în cauzele cu minori. Raport Atelier 2

In contextul modificarilor substantiale din domeniul dreptului familiei, luand in considerare problemele aparute deja in practica in ce priveste aplicarea corelata a normelor ce vizeaza drepturile copiilor minori cu drepturile si obligatiile parintilor, in cadrul proiectului „Mediatori in dialog inter-profesional” s-a derulat cel de-al doilea Atelier intitulat:

„Armonizarea intereselor părinților prin prisma interesului superior al copilului. Imparțialitatea mediatorului în cauzele cu minori.

Partener media: JURIDICE.ro

Nascut fiind din nevoia unui dialog intra- și inter-profesional, proiectul a fost demarat în iunie 2013 de Asociația Profesională Colegiul Mediatorilor, având drept obiectiv crearea unui veritabil spațiu de dialog, bazat pe recunoaștere și încredere reciprocă între mediatori și alte categorii de profesioniști.

Cel de-al doilea atelier s-a bucurat de acelasi succes ca si cel dintai. Acest lucru a fost, desigur, posibil datorită implicării membrilor echipei de proiect și, in egala masura, invitaților, care au fost în mod real înclinați către dialog, preocupati de subiect, profesionisti cu experienta in cauzele cu minori. Asa cum s-a si anuntat, ne-am bucurat de prezenta unor profesionisti cu experienta profesionala in domeniu, mediatori, magistrați, grefieri, avocați și psihologi.

In cadrul echipei de proiect si-au dat concursul membri ai Asociației Profesionale Colegiul Mediatorilor, mediatorii: Ioana Cornescu, Fănuța Lișman si Mirela Dragu. Coordonatorul celui de-al doilea atelier a fost dna Fănuța Lișman, mediator cu experienta bogata in cauzele cu minori.

Subiectele abordate, dintre cele mai complexe fiind, au suscitat interesul participanților timp de trei ore,  dezbaterile depasind astfel timpul alocat initial.

În cadrul temei generale a atelierului, subiectele se regăsesc enumerate mai jos, împreună cu concluziile aferente.

  • Exercitarea în comun a autoritatii parintesti prin prisma interesului superior al copilului.

Plecand de la teorie la practica, intr-o prima etapa, s-a facut o sumara trecere in revista a aspectelor ce definesc autoritatea parinteasca: ansamblul de drepturi si obligatii ale parintilor atat in ce priveste cresterea, educarea si dezvoltarea fizica, psihica și sociala a copilului cat si in raport de bunurile acestuia.

Conceptul de custodie nu exista in legislatia romana si, ca atare, este considerat doar un termen uzual in vorbirea comuna, de neutilizat in documentele intocmite ce urmeaza a fi supuse incuviintarii instantei (acord de mediere, tranzactie). Legislatia in vigoare utilizează conceptul de autoritate parinteasca si presupune implicarea ambilor parinti in luarea deciziilor importante care privesc copiii minori lasand parintilor larghetea de a reglementa si alte tipuri de decizii care pot fi importante pentru situatia lor specifica. Deciziile cotidiene in principal apartin parintelui la care copilul locuieste efectiv. Astfel, desi in practica s-au creat numeroase confuzii, luarea in comun a deciziilor importante neinsemnand, in mod obligatoriu, si stabilirea unei locuinte alternative, impartite in mod egal de parinti. In vederea mentinerii legaturilor personale parinte –copil, parintii sunt motivati prin dispozitii suplimentare care sa incurajeze legaturile copilului cu parintele nerezident (parintele la care copilul nu locuieste in mod statornic). Mai mult, in stabilirea locuintei statornice a copilului, in caz de neintelegere intre parinti, magistratul va tine cont de aceasta disponibilitate a parintilor de mentinere a legaturilor nu doar cu celalalt parinte ci si cu familia acestuia si chiar cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat relatii de afectiune  (s-a discutat cu privire la principiul Californian care presupune deschiderea parintelui de a-i da posibilitatea si celuilalt sa se implice in viata copilului si in luarea deciziilor importante ce-l privesc)[1].

Depasita aceasta prima etapa, dezbaterile s-au concentrat in special cu privire la identificarea limitelor în care poate fi execitata in comun autoritatea parinteasca, plecandu-se de la faptul, de necontestat, ca parintii nu pot renunta prin conventie la exercitarea autoritatii parintesti[2].

Printre dificultatile identificate amintim:

–          Plecand de la premisa ca exercitarea in comun a autoritatii parintesti serveste cel mai bine interesul superior al copilului, inclusiv in cazurile de separare, parintii vor continua sa ia impreuna decizii, potrivit regulii generale impuse de reglementarile in vigoare; dificultatile de comunicare si colaborare dintre acestia pot constitui bariere greu de trecut in absenta unor reguli ce ar putea veni in sprijinul parintilor in luarea deciziilor viitoare;

–          Identificarea acelor norme/reguli utile parintilor in luarea decizilor referitoare la copii in  cadrul procedurilor judiciare; asa cum practica o dovedeste, hotararile judecatoresti ce nu au la baza intelegerea parintilor, pentru identificarea acestor norme care sa vina in sprijinul parintilor pentru momentele in care trebuie sa ia decizii, s-a conturat ideea ca existenta unui ghid ar usura nu doar sarcina parintilor ci si pe cea a profesinistilor implicati in cauzele cu minori.

–          Delimitarea deciziilor importante cu privire la care parintii se vor consulta in cadrul exercitarii in comun a autoritatii parintesti, de restul deciziilor ce vor fi luate de parintele la care copilul locuieste efectiv, pe perioada cat locuieste cu acesta. Urmare a dezbaterilor, tinand cont si de noile dispozitii intrate in vigoare[3], a rezultat faptul ca parintii sunt cei care hotarasc care sunt acele decizii importante cu privire la care se vor consulta in praelabil, legea facand numai o enumerare exemplificativa (printre acestea: decizii privind educatia, pregatirea profesionala, starea de sanatate,  locuinta, etc.). Din dezbateri a reiesit ca o decizie privind alimentatia copilului in unele situatii poate fi considerata o decizie importanta, in altele nu. Si in aceasta situatie, dificultatea este data de faptul ca o hotararea judecatoreasca nu poate stabili care sunt aceste decizii importante si nici modul in care se vor lua deciziile, in absenta comunicarii dintre parinti.

–          Lipsa de cunoastere cu privire la exercitarea in comun a autoritatii parintesti creeaza si ea numeroase dificultati, atat pentru parinti cat si pentru profesionistii chemati sa sprijine parintii in luarea deciziilor importante ce-i privesc pe minori.

In vederea diminuarii dificultatilor de intelegere a noilor concepte si a filosofiei ce sta la baza acestor noi reglememnatari s-a constientizat nevoia promovarii noilor valori ce constituie filosofia noilor reglementari. In acest sens, au fost evidentiate cateva din beneficiile conlucrarii inter-profesionale, echipele multidisciplinare putand fi o varianta de succes in crearea unei noi atitudini a printilor in realizarea interesului superior al copilului, interes la care sunt chemati toti profesionistii sa vegheze. In acest sens, medierea poate constitui o alternativa viabila pentru parinti, atata vreme cat exista colaborare intre profesionisti.

Referitor la posibilitatea parintilor de a conveni prin mediere ca exercitarea autoritatii sa se realizeze numai de catre unul dintre ei, chiar daca practica nu a fost unitara in prima perioada de aplicare a noilor dispozitii, in prezent nu mai poate fi vorba ca vreunul din parinti sa renunte, in mod voluntar, la exercitarea drepturilor si obligatiilor ce-i incumba, asa cum prevede in mod expres textul art. 31 alin. 24 din Legea 272/2004 incepand cu 30 sept. 2013[4].

  • Planul parental si reflectarea modului de exercitare a autoritatii parintesti.

In cadrul acestei teme s-a plecat de la premisa ca armonizarea inetereselor parintilor nu poate fi facuta decat prin prisma interesului superior al copilului, interes ce trebuie sa primeze in orice decizie pe care parintii vor dori sa o ia. In prezent, desi principiul interesului superior al copilului este mai bine definit de Legea 272/2004, art. 2 din lege suferind modificari esentiale, in practica se dovedeste in continuare a fi dificila armonizarea intereselor parintilor.

In ce priveste planul parental, fiind de asemenea o sintagma utilizata doar de practica ultimilor ani,  s-a avut in vedere documentul (indiferent de forma sa) ce contine intelegerea parintilor cu privire la modul de exercitare a autoritatii parintesti. Potrivit practicii judiciare, planul parental ar trebui sa cuprinda aspecte esentiale precum: a. Cine exercita autoritatea parinteasca, b. Locuinta/domiciliul copilului, c. Contributia parintilor la cresterea si educarea copilului,  d. Programul de legaturi-personale parinte copil. Asa cum se observa, printre punctele absolut obligatorii solicitate de instanta nu se regaseste si modalitatea de exercitare a autoritatii parintesti, aspect ce da numeroase batai de cap parintilor daca ei nu au convenit nimic in acest sens. Asa cum a reiesit si din dezbateri si cum se observa din practica de mediator, in multe dintre situatii parintii se bucura de faptul ca instanta le consacra, prin hotararea judecatoreasca, dreptul de a exercita in comun autoritatea parinteasca. Ulterior, cand sunt pusi in situatia de a lua decizii, parintii constata ca devine aproape imposibil sa ajunga la un numitor comun, in absenta unor prevederi care sa-i sprijine in luarea deciziilor.

Ca atare, se recomanda ca planul parental ce va fi intocmit de parinti, fie cu sprijinul avocatilor fie apeland la serviciile unui mediator, sa contina intelegerea parintilor si cu privire la modalitatea in care acestia inteleg sa ia decizii in viitor, pe aspectele pe care le apreciaza ca fiind importante. Sub aspectul complexitatii, s-a relevat faptul ca un plan parental mult prea detaliat nu presupune in mod obligatoriu un acord foarte bun, el putand crea chiar dificultati in aplicarea celor prea strict convenite, asa cum a rezultat din exemplele din practica ce au fost descrise de catre participanti.

  • Ascultarea copilului minor.

Plecand de la Recomandarea Nr. (98) 1 potrivit careia „… se recomandă statelor membre şi organismelor participante la medierea familiala de a colabora in vederea stabilirii criteriilor comune de apreciere a interesului superior al copilului, incluzand posibilitatea pentru copii de a participa la procesul de mediere. Aceste criterii ar trebui sa contina pertinenta varstei copilului sau maturitatea sa mintala, rolul parintilor si natura litigiului.”, ascultarea copilului a fost, de asemenea, un subiect important care a suscitat interesul participantilor. Sub acest aspect, dispozitiile in vigoare nu au in vedere ascultarea copiilor minori de catre mediator. Din practica, s-a observat ca aceasta nevoie exista, cel putin unul dintre parinti solicitand ascultarea copilului de catre mediator.

Din cate cunoastem, este pentru prima data cand este abordata aceasta tema in Romania, desi in alte state putem vorbi de o practica uzuala. Estimam  ca in urmatoarea perioada va exista o mai mare preocupare atat pentru parinti cat si pentru profesionisti. Pentru moment, tinand cont si de reglementarile in vigoare, urmare a dezbaterilor pe aceasta tema, a reiesit tot mai pregnanta nevoia de colaborare inter-profesionala, echipa interdisciplinara fiind solutia de preferat. Acceptiunea majoritara in cadrul dezbaterilor a fost aceea ca este nevoie de profesionisti pentru a face din aceasta experienta una valoroasa pentru parinti si mediator in conturarea solutiei potrivite. In contextul actual, acordul ambilor parinti este obligatoriu in acceptarea ascultarii copiilor.

In ce priveste ancheta psiho-sociala, potrivit legii, ea ramane obligatorie in toate cazurile in care parintii solicita instantei sa le incuviinteze un plan parental. Sub acest aspect, pare sa se contureze o noua practica, aceea in care ancheta psiho-sociala sa se realizeze inca din timpul medierii, la solicitarea parintilor, iar raportul sa fie comuncat biroului de mediator, urmand a fi atasat acordului de mediere ce urmeaza a fi supus incuviintarii instantei.

Pentru viitor, ascultarea copiilor minori in procedura de mediere ar putea face subiectul mai multor dezbateri, poate chiar al unui atelier in cadrul proiectului „Mediatori in dialog inter-profesional”, cu atat mai mult cu cat, asa cum a reiesit,

  • Imparțialitatea mediatorului și îndatorirea acestuia de a veghea la respectarea interesului superior al copilului.

Desi Codul de etica și deontologie profesională a mediatorilor prevede ca „In situatiile in care vor fi solutionate prin mediere conflicte de familie, independenta si impartialitatea mediatorului nu pot fi argumente pentru a ignora sau a neglija interesul superior al minorului.” (pct. 2.3, ultimul alineat), aceste dispozitii inca sunt foarte putin cunoscute, atat de parinti cat si de cei care ii asista in procedura de mediere, fapt ce creeaza dificultati in gestionarea procesului de mediere si conducerea parintilor catre ajungerea la un acord.

  • Incuviintarea acordurilor de mediere ce vizează copiii minori.

Asa cum a rezultat inca de la inceputul dezbaterilor, parintii nu mai pot stabili prin acordul de ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul din parinti.

In ce priveste competenta instantei de incuviintare a acordurilor de mediere ce au ca obiect cauzele referitoare la copiii minori (cu sau fara desfacerea casatoriei), instantele competente sunt cele stabilite de Codul de procedura civila, tinand cont de faptul ca  ne aflam in prezenta unei proceduri speciale.

Concluzii generale

O mai buna conlucrare intre profesionisti poate duce la o mai buna constientizare a parintilor cu privire la faptul ca intelegerile dintre ei,  cu privire la exercitarea drepturilor si obligatiilor ce le revin in cadrul autoritatii parintesti, vor putea fi convenite numai cu respectarea, cu prioritate, a interesului superior al fiecarui copil. Desi, in identificarea interesului copilului se stabilesc criterii clare, el trebuie convenit in fiecare caz in parte, fiecare copil fiind unic in felul sau iar nevoile acestuia putand fi diferite de la caz la caz.

In vederea dezvoltarii unor bune practici se apreciaza ca fiind oportune mesele rotunde, cum este si cazul atelierului al carui raport il prezentam, la care participarea sa fie una interdisciplinara. Pe langa aceste tipuri de activitati, s-a evidentiat ca un aport esential l-ar putea avea identificarea unor modalitati de colaborare la nivel institutional, aducand beneficii substantiale si societatii in ansamblu, atat pe termen scurt cat si pe termen lung.

Multumim pentru participare tututror profesionistilor care au participat la acest atelier, s-au lasat antrenati in dialog si care, din timpul lor, au dedicat trei ore pline acestui eveniment. Subiectul fiind unul de mare interes, mai putin abordat in actualul context legislativ, la o masa rotunda la care sa se afle atatea profesii care pot colabora inter-profesional (fapt dovedit inca o data, acesta fiind unul din obiectivele principale ale proiectului) s-a ajuns, cu usurinta, sa se prelungeasca dezbaterile cu o ora.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa urmariti filmarea realizata de Juridice.ro ce va fi in curand publicata.


[1] Lega 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Art. 162: „(1) În cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanţa poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (5), şi aspecte precum:
a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă;
b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale; […]”.

Pot fi avute in vedere si articolele 15 și 161 din Legea 272/2004.

[2] Legea 272/2004, Art. 31. –  (24) Un părinte nu poate renunţa la autoritatea părintească, dar se poate înţelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti, în condiţiile art. 506 din Codul civil.

[3]Legea 272/2004, Art. 31.  (21) În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi.

[4] Completare adusa de Legea 257/2013  (M. Of. 607/30 sept. 2013).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s