Medierea – procedură prealabilă în cauzele comerciale, asemeni concilierii

Articol publicat și în Revista de afaceri şi management pentru companii Business Money.

Numarul din ianuarie al Revistei Business Money a fost dedicat MEDIERII.

Așa cum arătam într-un articol anterior –Devine obligatorie medierea in cauzele comerciale?în Expunerea de motive la Proiectul Legii privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor), se admite faptul că:

Dintre disfuncţionalităţile majore ale justiţiei din România, cel mai aspru criticată a fost lipsa de celeritate în soluţionarea cauzelor. Întrucât procedurile judiciare se dovedesc deseori greoaie, formaliste, costisitoare şi de lungă durată, s-a conştientizat faptul că eficacitatea administrării actului de justiţie constă în mare măsură şi în celeritatea cu care drepturile şi obligaţiile consfinţite prin hotărâri judecătoreşti intră în circuitul juridic, asigurându-se astfel stabilitatea raporturilor juridice deduse judecăţii.

Prin reformarea codurilor de procedură, civilă şi penală – recent adoptate – s-a urmărit, ca obiectiv esenţial, crearea în materia procedurilor judiciare a unui cadru legislativ modern care să răspundă pe deplin imperativelor funcţionării unei justiţii moderne, adaptate aşteptărilor sociale, precum şi necesităţii creşterii calităţii acestui serviciu public.

În urmărirea acestor deziderate, s-a resimțit nevoia instituirii unor norme procedurale care să aibă efecte imediate, și în ideea pregătirii implementării noilor coduri.

Astfel, au fost propuse și câteva norme privind medierea prin care, pe de o parte, se urmărește armonizarea Legii medierii (Legea 192/2006) cu anumite prevederi din Codul familiei și din Codul de procedură civilă iar pe de altă parte, se urmărește atât degrevarea instanțelor de judecată cât și asigurarea celerității procedurilor judiciare. Aceste norme vizează inclusiv  cauzele comerciale.

După cum se arată în expunerea de motive, mai sus amintită, în materie comercială s-a propus înlocuirea procedurii prealabile a concilierii (așa cum era ea statuată în cuprinsul art. 720^1 din Cod. pr. civ.) cu procedura medierii, ca procedură prealabilă a unui litigiu in instanta.

Ulterior, în urma adoptarii Legii 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, medierea nu a înlocuit concilierea ci, potrivit legii, cele două proceduri au devenit alternative. Astfel, art. 720 indice 1, alineatul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: „În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă.” Ca atare, în materie comercială, părțile pot alege fie procedura medierii fie pe cea a concilierii însă, în mod obligatoriu, una dintre ele.

Mai mult decât atât, chiar de s-a ales inițial procedura concilierii, ca metodă de soluționare alternativă a conflictului, părțile pot opta pentru mediere chiar și în cursul procedurii de conciliere, potrivit art. 2 alin. 3 din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator care statueaza: „Persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-si solutiona disputele prin mediere atât în afara, cât si în cadrul procedurilor obligatorii de solutionare amiabila a conflictelor prevazute de lege.”

Prin urmare, în materie comercială, medierea a devenit procedură prealabilă obligatorie, alături de conciliere, înainte ca părțile să recurgă la instanța de judecată. Astfel, înainte de declanșarea unui litigiu pe rolul instanțelor de judecată, părțile vor fi obligate să urmeze una din cele două proceduri.

Desigur că este posibil ca părțile să recurga la mediere inclusiv după declanșarea procesului pe rolul instantei de judecata. O ipoteză ar fi aceea în care părțile, inițial, au parcurs procedura concilierii fără a fi soluționat conflictul dintre ele.

Astfel, în cauzele comerciale, fie din proprie inițiativă, atât înainte cât și după declanșarea procesului, fie la recomandarea instanței, părțile pot alege unul sau mai mulți mediatori, de comun acord, din Tabloul Mediatorilor, publicat annual în Monitorul Oficial al României și actualizat periodic în varianta sa online, de către Consiliul de Mediere – autoritate de reglementare si control în domeniu.

Din redactarea textului art. 720^7, așa cum a fost modificat, reiese faptul că părțile, odată ce au acceptat medierea, vor parcurge etapa de informare cu privire la mediere (ca o etapă prealabilă la procedura propriu-zisă a medierii). Această etapă va fi parcursă în mod gratuit, mediatorul neputând solicita onorariu pentru informarea părților.

După informare, părțile vor decide dacă acceptă soluționarea litigiului prin mediere. Cu privire la decizia părților, mediatorul va întocmi un proces-verbal prin care informează instanța despre rezultatul ședinței de informare. Procesul-verbal va fi înmânat instanței de către părți, în termenul anume fixat, ce nu poate fi mai mare de 15 zile.

Odată ce au parcurs ședința de informare, părțile pot alege, de comun acord, un alt mediator (chiar și doi) pentru soluționarea litigiului dintre ele. În acest sens, vor încheia un contract de mediere împreună cu mediatorul/mediatorii aleși, în vederea parcurgerii procedurii de mediere.

La finalul procedurii se va întocmi Acordul de mediere ce poate privi toate aspectele aflate în litigiu sau numai o parte a acestora. În ipoteza în care litigiul nu se soluționează prin mediere ori este soluționat numai parțial, părțile se pot adresa instanței pentru derularea procedurii judiciare și soluționarea totală a conflictului.

În ipoteza în care se recurge la mediere după declanșarea litigiului în instanță, părțile pot cere pronunțarea hotărârii de expedient, totală sau parțială, hotărâre ce va fi irevocabilă și executorie. Totodată, dacă litigiul a fost soluționat în totalitate, părțile pot cere și restituirea taxei de timbru.

În situația în care părțile soluționează conflictul înainte de a apela la instanță, dacă legea nu cere îndeplinirea anumitor condiții de formă pentru însăși valabilitatea actului încheiat între părți, acordul de mediere poate fi învestit cu formulă executorie.

Pentru oricare dintre cele două ipoteze amintite mai sus, de la momentul încheierii contractului de mediere dintre părți și mediator, dreptul material la acțiune al dreptului ce face obiectul litigiului (conflictului) este suspendat până la finalizarea procedurii de mediere, pe un termen de maxim 3 luni, potrivit art. 49 din Legea 192/2006 privind meierea și organizarea profesiei de mediator.

Fănuța Lișman

mediator autorizat

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s