Încredinţare minor prin mediere, la divorţ. Ancheta socială. (I)

Dacă, potrivit art. 38 alin 2 din codul familiei, soţii puteau divorţa prin acordul lor numai în anumite condiţii expres prevăzute de lege, astăzi, potrivit Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, soţii pot divorţa prin acordul lor fără să mai fie necesară îndeplinirea cumulativă a condiţilor privind durata căsătoriei şi cea privitoare la existenţa copiilor minori rezultaţi din căsătorie.

Ca absolvent de teologie, consider că legiuitorul permite mult prea uşor părţilor să divorţeze, înainte ca soţii să facă anumite demersuri, eforturi spre împăcare, aşa cum face referire art. 613 din Codul de procedură civilă, articol care acum devine, în parte, inoperabil. Prin art. 613 din Cod. Pr. civ., magistratul dă sfaturi de împăcare soţilor iar prin art. 6131 alin. 2 din Cod judecătorul stabileşte termenul de două luni pentru judecata în şedinţă publică. Din nou, după cele două luni, instanţa verifica dacă soţii stăruie în desfacerea căsătoriei.

În opinia mea, această stăruinţă avea rolul de a ajuta soţii să conştientizeze că sunt pe cale de a face un pas important, cu efecte majore pentru fiecare dintre ei şi mai ales pentru copiii lor, dacă este cazul.

Astăzi, aşa cum am afirmat mai sus, dacă soţii hotărăsc de comun acord desfacerea căsătoriei, o pot face într-un timp foarte scurt, chiar şi atunci când au rezultat copii din căsătorie, indifrent dacă a trecut sau nu un an de la încheierea ei.

Problema ce se ridică, este cea privitoare la efectuarea anchetei sociale.

Instanţa mai trebuie să ceară efectuarea anchetei sociale în cazul în care soţii se înţeleg asupra tuturor aspectelor privitoare la minor?

În opinia mea, nu!

Potrivit dispoziţiilor speciale privind conflictele de familie ce sunt cuprinse în articolele 64, 65 şi 66 din Legea medierii[1], legiuitorul dă în sarcina mediatorului o mare responsabilitate şi anume, aceea de a veghea la respectarea interesului superior al copilului.

Potrivit art. 64 din Legea medierii, pot fi rezolvate prin mediere:

–          neîntelegerile dintre soti privind continuarea casatoriei,

–          exercitiul drepturilor parintesti,

–          stabilirea domiciliului copiilor,

–          contributia parintilor la întretinerea copiilor,

–          precum si orice alte neîntelegeri care apar în raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

Din cele de mai sus, rezultă că soţilor le aparţine decizia în totalitate, mediatorul având rolul de a-i ajuta pe soţi să se concentreze mai întâi asupra nevoilor minorului (minorilor) şi asupra reponsabilităţii ce o au în creşterea şi educarea acestuia (acestora) în continuare, veghind totodată la respectarea interesului superior al copilului.

Astfel, odată încheiat acordul de mediere, soţii aduc la cunoştinţa instanţei acordul lor, după ce vor semna împreună cererea de divorţ, urmând ca instanţa să pronunţe divorţul prin acordul părţilor.

Instanţa este obligată să verifice dacă cei doi soţi sunt de acord asupra celor trecute în acord şi dacă cele convenite corespund prevederilor legale în vigoare. Simplu.

Cine altcineva este mai în măsură să hotărască asupra viitorului copiilor, dacă nu părinţii? Faptul că ajung la divorţ, îi face pe părinţi mai puţin capabili să hotărască în ceea ce priveşte creşterea şi educarea propriilor copii? Este divorţul un handicap? Sunt părinţii mai puţin responsabili după divorţ?

[Despre răspunderea părinţilor, am scris câte ceva, cu referire la faptele copiilor pentru care parintii au obligatia sa răspundă, aici: FUNDAMENTUL RĂSPUNDERII PĂRINŢILOR PENTRU FAPTA PREJUDICIABILĂ A MINORULUI. Argumentele pentru care părinţii sunt responsabili sunt general valabile si sunt analizate în secţiunea B.  –  Analiza obligaţiei stabilite de textul art. 101 C. fam.]

Ceea ce vine să facă acum legea medierii, este să redea părinţilor încrederea că pot hotărî în continuare viitorul propriilor copii, în bună înţelegere, fără să creeze drame inutile!

Legea medierii vine să schimbe concepţii, să schimbe mentalităţi greşite!

Desigur că sunt şi situaţii excepţionale în care instituţiile statului trebuie să intervină. Însă, doar în acele situaţii în care părinţii nu au capacitatea de a-şi exercita în mod responsabil drepturile şi obligaţiile ce şi le-au asumat atunci când au hotărât să aducă pe lume un copil. 

Prin mediere, cei doi părinţi vor reuşi să păstreze bunele relaţii privind creşterea minorilor, tocmai pentru că este în interesul superior al copilului. Este posibil.

Prin urmare, în opinia mea, instanţa nu are de ce să mai ceară efectuarea anchetei sociale, câtă vreme părinţii se înţeleg amiabil asupra tuturor aspectelor ce privesc minorii cu privire la care părinţii au atât dreptul căt şi obligaţia de creştere a acestora, aşa cum este ea înţeleasă de Codul familiei.

Va asteptam la dezbatere si pe  Forum.


[1] Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completarile ulterioare. A se vedea pagina de Legislatie.

Anunțuri

6 gânduri despre “Încredinţare minor prin mediere, la divorţ. Ancheta socială. (I)

  1. Pingback: Protocol si la Turda! « Mediere şi mediatori

  2. Ramane la aprecierea judecatorului ancheta sociala…..judecatorul poate dispune inceperea unei anchete sociale daca considera ca acordul incheiat de mediator nu corespunde interesului superior al copilului.
    In cazul in care din casatoria sotilor care divorteaza au rezultat copii minori, parintii se pot intelege cu privire la incredintarea copiilor si la contributia fiecaruia la cheltuielile de intretinere a acestora. Dar aceasta invoiala va produce efecte numai daca a fost incuviintata de instanta judecatoreasca (art. 42 alin. 4 C. fam.).

    • Stimata doamna autor,

      Este rugamintea mea si a tuturor celor pcaliti de mediere sa nu mai publicati minciuni. Dispozitiile legii medierii pe care le oferiti pe site (art. 64-66) nu au niciun efect asupra dispozitiilor codului familiei.

      Interpretarea dvs. este contrara celei a instantelor, a oricarui jurist, precum si a bunului-simt, nefacand decat sa denote disperarea dvs.

      In realitate, conditiile codului familiei trebuie, in continuare, respectate, asa ca: divortul prin acord („acord” in sensul legii) se desface daca a trecut 1 an de la desfacerea casatoriei si nu exista copii minori, iar daca exista copii cu privire la incredintarea acestora va decide instanta conform interesului acestora. Evident, sotii parinti pot ajunge la un consens astfel incat divortul sa fie civilizat, precum si cu privire la cui sa ii fie incredintati copiii, dar tot instanta verifica daca aceasta intelegere respecta interesul copiilor. In ceea ce priveste ancheta sociala, aceasta se efectueaza in mod obligatoriu.

      Asa ca, nu mai mintiti lumea. Eu am fost la un mediator crezand ca totul va fi rapid si ieftin. Fals! Dupa ce am semnat acordul de mediere, m-am dus in instanta unde am descoperit ca nu avea nicio valoare: a trebuit sa dovedesc cu martori motivele de divort si cu ancheta sociala ca minorul trebuie incredintat mamei. Asa ca am avut nevoie si de avocat. Practic, la mediator am dat doar bani in plus si am pierdut timp degeaba!

      Medierea este o idee grozava, dar nu poate fi aplicata in matteria dreptului familiei, stimata doamna autor. Ceea ce spuneti despre modificarea prin legea medierii a schimbarii conceptiilor si mentalitatilor sunt nu numai gresite, dar si periculoase.

      PS: sunt tare curios daca aveti curajul sa postati acest mesaj.

      Mult succes,
      Razvan Ionescu

      • @Razvan Ionescu,

        N-am cenzurat niciodata un mesaj doar pentru ca nu este convergent cu al meu.
        Sper sa-mi dea Dumnezeu intelepciunea sa nu o fac niciodata.
        Cata vreme e vorba de o confruntare de idei, si atat timp cat ne vom situa pe taramul argumentelor, ea nu poate decat sa fie benefica si sa duca la progres, in beneficiul clientilor nostri.

        Cand am facut afirmatii privind respectarea sau nu a Codului familiei, am adus si argumentele respective.

        In acest moment, nu am timpul necesar sa le reiau. Promit sa revin in cursul zilei de azi.

        Insa, am sa spun doar atat: Codul familiei, in raport de legea 192/2006 privind organizarea medierii, este dreptul comun. Prin urmare, cand legea speciala nu prevede, mergem la reglementarile dreptului comun. Totusi, este necesar sa vedem si spiritul Legii medierii (192/2006)- transmiterea raspunderii deciziilor in seama partilor ce se afla in conflict.
        In plus, asa cum am mai intrebat: cata vreme noi parintii (sunt si eu parinte) am hotarat sa aducem un copil pe lume ne-am asumat si raspunderea de a-l creste si educa. De ce parintele care divorteaza este mai putin responsabil si este nevoie sa decida altcineva cu privire la soparta copilului meu, fie el si judecator?

        Desigur ca, si nu am infirmat acest lucru (poate doar mi-a scapat), este nevoie ca instanta sa se pronunte asupra acordului intervenit intre parti, privind incredintarea minorului. Cu acest prilej, si instanta va observa daca a fost respectat interesul superior al copilului, dupa ce si mediatorul a facut acest lucru (mediatorul are si el aceasta obligatie prin lege).

        Acum fug.
        Va astept in continuare la dialog.
        Toate cele bune.

      • Dle Razvan Ionescu,

        Imi pare rau ca vi s-a intamplat asa, dar sa stiti ca nu e vina mediatorului si nici a dumaneavoastra. Instantele in Romania, in speta unii dintre judecatori considera ca doar ei au drept de decizie in ceea ce priveste viitorul si soarta unor oamneni. Nu mai vorbesc de interesele care apar in jurul unor asemenea situatii. Se pare ca noi mediatorii stricam o „jucarie”de care stiu si beneficiaza doar cei din „sistem”. Nu e o gluma ce va spun fiindca m-am confruntat si eu cu asa ceva. Desi in toate instantele apar brosuri despre mediere si ca judecatorii sprijina medierea, in fapt lucrurile nu stau deloc asa. O sprijina sa nu functioneze. Sau sa dea impresia ca mediatorii sunt platiti degeaba. Am sa va spun un lucru interesant. La Satu Mare am avut cateva divorturi finalizate la mine in mediere, dupa care am depus acordurile in instanta iar partile s-au prezentat in fata judecatorului desemnat. La dosar erau toate documentele necesare inclusiv ancheta sociala. Stiti care a fost prima intrebare adresata de catre judecator la toate cazurile ajunse in fata lui, dupa mediere ?
        CAT A-TI PLATIT LA MEDIATOR ? Asta era cel mai important lucru pe care doareau sa-l stie.
        Interesant e ca in cazul in care partile au avocat angajat nu mai este o problema pentru judecator ca partile au avut de platit onorariu avocatial si de 10 ori mai mare decat la mediator. Despre acest lucru nu erau deloc ingrijorati judecatorii.
        Si stiu de ce, dar n-am sa va spun acum. Va las pe d-voastra sa duceti logica mai departe.
        Cat despre interesul superior al minorilor in caz de divort cu minori, dati-mi voie sa va spun ca e o formulare mai mult decat ambigua. Care dintre parinti nu ar dori sa le fie bine propriilor copii. Si daca ei se inteleg cu privire la incredintarea minorilor, de ce crede un judecator ca doar el este cel mai in masura sa decida interesul superior al unui minor?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s