Medierea – procedură obligatorie sau facultativă? (I)

Prin demersul ce-l vom urma (pe parcursul a trei articole) ne propunem să răspundem următoarelor întrebări:

I.     Potrivit ultimelor modificări aduse Legii 192/2006, putem afirma că procedura medierii devine una obligatorie?

II.    Poate fi procedura medierii o procedură obligatorie ce trebuie urmată ca o procedură prealabilă a procesului civil, asemeni procedurii prealabile din Contenciosul administrativ?

III.     Poate fi utilă societăţii româneşti instituirea obligativităţii parcurgerii procedurii medierii, înainte de declanşarea unui proces judiciar?

În cuprinsul acestui articol ne propunem să răspundem întrebării de la punctul I, urmând ca în articole ulterioare să formulăm câteva răspunsuri şi la celelalte întrebări.

Pentru aceasta, este necesar a prezenta câteva consideraţii generale, preliminare.

Consideraţii preliminare.

Potrivit recentelor modificări aduse Legii 192/2006 privind medirea şi exercitarea profesiei de mediator (în continuare – Lege/-a) aduse prin Legea 370/2009, sintagma „facultativă” a fost eliminată din cuprinsul art. 1 care definea medierea ca o “modalitate facultativă de solutionare a conflictelor pe cale amiabilă”.

Datorită acestui fapt au fost voci care au afirmat că în urma acestor modificări procedura a devenit obligatorie iar părţile aflate în conflict fiind obligate să parcurgă procedura medierii.

Să plecăm de la definiţia dată de Legea 192/2006 (aşa cum ea a fost modificată), potrivit căreia

„Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitateşi având liberul consimţământ al părţilor. (Art. 1 alin. 1).

Pentru o analiză aprofundată şi pertinentă, este necesară evidenţierea paşilor ce trebuie făcuţi pentru parcurgerea medierii.

1. Primul pas: procedura prealabilă a medierii.

Acest prim pas este parcurs în mod obligatoriu de părţile aflate în conflict întrucât, aşa cum este stabilit în Lege, anterior derulării procedurii propriu-zise a medierii, este necesar a fi încheiat contractual de mediere, aşa cum imperativ a fost reglementat art. 44 alin. 1 din Lege.

Prin urmare, este necesară convenţia părţilor de a urma procedura medierii, convenţie concretizată prin contractul încheiat de părţi pe de o parte, cu meditorul pe de altă parte, denumit de Legea 192/2006 contract de mediere, potrivit art. 44 alin. 2 şi în condiţiile stabilite de art. 45-47, aşa cum recent au fost modificate.

Ca atare, pentru încheierea contractului de mediere este necesară parcurgerea procedurii prealabile a medierii, procedură ce se finalizează fie prin încheierea contractului de mediere (când se realizează acordul de voinţă l părţilor) fie prin refuzul uneia din părţile conflictului, situaţie în care contractual de mediere nu se va încheia iar pasul doi nu va fi urmat.

2. Pasul doi: parcurgerea procedurii medierii.

Pentru a fi declanşat acest pas, aşa cum am arătat, este necesar ca în prelabil să fie încheiat contractul de mediere. În urma parcurgerii procedurii propriu-zise de mediere, părţile pot ajunge la o înţelegere sau nu. Acordul părţilor, dacă s-a  realizat, poate fi total sau parţial iar consfinţirea acordului se va face prin încheierea aşa numitului acord de mediere, potrivit art. 58 alin. 1 din Lege.

Închiderea procedurii medierii, potrivit Legii 192/2006, se constată – în oricare dintre cazuri – prin procesul-verbal întocmit şi semnat de către mediator, de asemenea semnat şi de părţi (personal sau prin reprezentant), aşa cum se arată în art. 57 din Lege.

Este procedura medierii o procedură obligatorie?

La o primă vedere, din definiţia dată de art. 1 din Lege, am putea afirma faptul că legiuitorul a dorit ca părţile să parcurgă în mod obligatoriu procedura prealabilă a medierii, prin eliminarea din cuprinsul textului a sintagmei de medierefacultativă“.

Însă, lucrurile sunt interpretabile.

Pentru mai multe, continuaţi să lecturaţi aici >>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s